SNi AIESEC Pitesti

Wednesday, November 26, 2008

Victor, Brazilia 2008



Salutare,
mă numesc Victor Stănescu, şi sunt din Piteşti, România (ţara Nadiei Comaneci, a lui Dracula şi a echipei de fotbal de la USA 94).
Am absolvit facultatea de matematică-informatică Piteşti în anul 2005, şi am obtinut şi diploma de master în Informatică în anul 2007. Dar ceea ce e important e că în anul 2003 am intrat în contact cu AIESEC, moment ce pot spune fară să exagerez că mi-a schimbat viata.
Pană acum, cel puţin, una din cele mai semnificative experienţe pe care le-am avut a fost efectuarea unui stagiu de practică AIESEC în orasul Belo Horizonte, statul Minas Gerais, Brazilia ! Am lucrat în cadrul unei companii locale, micuţă dar ambiţioasă, numită Industria-I. Domeniul este web development, dar experienţa acumulată înainte, atât profesională cât şi în AIESEC m-au ajutat să-mi câstig un loc important în această echipă. Am lucrat atât în development cât şi în partea de marketing şi project management. Am discutat cu clienţi şi am obţinut contracte.
Am stat 10 luni în Brazilia, şi am trecut printr-o experienţă incredibilă ce m-a ajutat să mă dezvolt atât profesional dar mai ales personal. Am fost pus în faţa unei lumi noi, atât de diferită dar în acelaşi timp atât de asemănatoare, atât de aproape de cea de acasă.
Am pornit ca un complet străin, dintr-o dată picat la capătul celălalt al lumii, am vizitat locuri ce nu am crezut niciodată că există sau ca voi vedea, am cunoscut oameni atât de coloraţi (din toate punctele de vedere ), atât de calzi, mi-am făcut prieteni ce au transformat un loc atât de indepartat în o a doua casă pentru mine. Dupa acest timp, pot spune că sunt jumătate brazilian !
Întoarcerea mea acasă nu a fost deloc un lucru uşor şi încă există posibilitatea să mă întorc acolo.

AIESEC mi-a deschis această oportunitate şi mi-a dat ocazia să accept această provocare, prin tot ceea ce presupune programul eXchange este cu adevărat o experienţă unică!






Pentru mai multe detalii si povesti vizitati Vectorash.ro

4 Comments:

  • bene asa vectore, bine ai revenit acasa. Sti ca poti sa mai pleci inca o data in internship? he he Bafta multa

    By Blogger danny, At 4:41 PM  

  • Romania tara lui Dracula si a Nadiei Comaneci ...Brazilia tara carnavalului de la Rio si a fotbalului ...impresionant deja stiu tot despre aceste doua tari.

    By Anonymous Anonymous, At 7:56 PM  

  • Hello i am new to this board i hope i can help and contribute here because i have learned a great deal myself.

    Thanks

    [URL=http://deelowdesigns.com][B]web design essex[/B][/URL]

    By Anonymous Anonymous, At 10:05 PM  

  • Bună Ziua
    Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
    Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
    Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
    Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea, să ne acorzi un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
    Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul radiowhisper_com sau un email radiowhisper_com@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
    Mulţumesc,Cu stimă Vlad!

    By Anonymous Anonymous, At 4:00 PM  

Post a Comment

Subscribe to Post Comments [Atom]



<< Home